Friday, July 4, 2008

Pe cand nu aveam youtube...

... astepam ore intregi in fata televizorului videoclipurile preferate. Imi sarea inima din piept la primele acorduri, stiam cadrele ca pe fotografiile de familie. Erau chestii silly de obicei, pe vremea aceea se purtau ochelarii cu lentile colorate... bleumarin, roz, galben. Imi vine sa chicotesc numai la amintirea sclipiciului cu inimioare si stelute cu care ne orbeam inainte sa mergem sa dansam, bluzele cu plasa, platformele. La 14 ani aveam rochite atat de sumare, dar banuiesc ca la varsta aceea aveau sens. Prietenele mele nu ar mai purta acum nici picate cu ceara bluzele acelea transparente cu sutiene de culoare gresita.
Ma invioreaza faptul ca existau multe trupe care ma oripilau si pe vremea aceea, in special fetitele cu haine argintii mulate. Imi pasa mai mult decat astazi de imbracaminte si distractii, si mai ales credeam in dragoste. Probabil ca doar s-a schimbat perspectiva, nu cred ca e un semn de maturitate. Majoritatea fetelor de varsta mea au ramas la aceeasi faza. Diferenta intre Cool Girl si Cosmopolitan e doar abordarea, si nu continutul. Am fost cititor fidel si al uneia, pe vremea cand aveam unghiile verzi, si al celeilalte, pe vremea cand aveam genti minuscule. Dar cred ca nu ai cum sa duci aceeasi viata cand se schimba contextul. Nu poti sa-ti petreci viata asteptand noaptea de sambata sau economisind bani pentru o pereche de pantofi. Mi-e dor de inghesuiala din fata oglinzii si de orele la care ne pierdeam dansand. Poate vara asta ar merita un remember. Hmm :P

2 comments:

Anonymous said...

de ce nu mai scrii...imi place tare mult..si mi dor..

Anonymous said...

http://www.youtube.com/watch?v=yaUwrIyKiNk