Uuuu! Nu-mi este cu nimic mai putin lene acasa decat imi era in Budapesta. Pe masura ce vorbesc mai mult romana, ma simt mai confortabil sa si scriu. Ceea ce-mi place cel mai mult e ca pot sa-i fac mamei capul calendar cu povestile mele. Chestie pe care am tendinta sa o fac atunci cand petrec prea mult timp singura. Daca se intampla sa imi pice in gheare cate un amic, ma simt putin stanjenita si incerc sa vorbesc mai putin, pentru ca de oprit oricum nu ma pot opri. Dar mama nu poate sa ma iubeasca mai putin doar pentru ca nu-mi tace gura, asa ca e obiectul preferat de tortura.
Habar n-am cu ce vreau sa incep. Ar trebui probabil sa umplu peretele din fata biroului de post-it-uri ca sa nu uit ceva, dar deja stau sa se prabuseasca afisele si deci mai bine nu. Ma intreb ce am facut eu cu posterul de la TIFF. Si cat de curand apar cele noi, sa mai fur unul. Daca nu sunt furate, nu are nici un farmec. Am doar doua primite. Unul cu Atacul Clonelor. Uuuu! Ar trebui sa fac un maraton Star Wars cat de curand. Cu ice tea si chipsuri din productia locala. Asa, si unul cu Axel. E exact unde trebuie ca sa-l vad dimineata cand ma trezesc. Oriunde ma voi muta, Axel vine cu mine. Restul sunt furate. Am unul de la Gothika ascuns dupa biblioteca, nu mi-a placut deloc filmul, l-am furat doar pentru ca-mi placea nuanta de albastru. Am unul de la un concert Kumm din Pub, si asta e ascuns de birou. Daca stau sa ma gandesc mai bine, trebuia sa fie sus undeva, it's pretty cool. Cred ca e ispravit de Tara, dar nu sunt sigura, nu se vede de aici. Mai am de la Sighisoara, cel pe care s-a trzit Weasel sa scrie "Decapitari in direct" si "Lezbos Erotikus", am de la o expozitie organizata de British Council, de la 7Up (Cand vezi rosu inaintea ochilor, asteapta sa apara verde si treci), de la Trooper, Ada Milea, spectacole de teatru sau campanii sociale. Si majoritatea ma enerveaza la culme acum. Ai me promit ca le pot lua jos cand vor zugravi. Presimt ca asta nu se intampla inainte ca eu sa ma mut de aici. Am si un afis de suflet. Banuiesc ca e o copie xerox, dar mi-e drag pentru ca e un spectacol la care am fost, al unui prieten foarte drag, as spune sufletul meu pereche, dar poate s-ar supara pe mine. Poate sunt eu prea deschisa sa cred ca poti iubi pe cineva chiar daca nu au ramas multe de impartit si nici nu e nevoie sa fie.
Mi-e dor de vremea cand totul era nou si fascinant, cand eram convinsa ca nu vor fi niciodata urme de regret. Nu ma gandeam niciodata ca lucruri marunte ca orgoliul sau reputatia m-ar face sa ma gandesc de doua ori inainte sa iau ceva care imi place. Sa intind mana si sa iau, si daca ma murdaresc, ce? Pacatele se spala si mergem mai departe. Zorba zicea el bine ce zicea. "E-o taina muierea, jupane! Poate sa pice de-o mie de ori, de-o mie de ori se va ridica de jos fecioara. (...) Pentru ca nu-si aminteste."
Mi-e foame sa citesc, mi-e foame sa scriu. Am obosit de atata lectura serioasa, vreau sa fiu pacalita, facuta sa rad, sa astept urmatoarea pagina cu sufletul la gura. Vreau sa stau pe varf de munte si sa scriu prostiile care-mi trec prin cap, oricat de siropoase imi par mai tarziu, fara groaza de public, fara presiunea secretului. Ma vreau inapoi fara griji pentru viitor, fara morala, fara smerenie. De data asta nu mai vreau sa-mi pese. Zicea astazi o gagica in Miami Ink despre cum vrea ea sa abordeze viata. Atunci cand se face instructia pentru masuri de siguranta in avion, se spune pasagerilor ca atunci cand masca de oxigen cade, sa si-o puna lor insisi mai intai. Pentru ca nu poti avea grija de altii daca nu ai grija de tine mai intai. Stiu cum sa ma fac fericita, trebuie doar sa-mi dau voie.
No comments:
Post a Comment