Teoria strutului

E o zi lunga de tot care imi face cu ochiul sa o bag in pat. Mi-am petrecut ultimele ore luptandu-ma cu un vraf de chestionare si pot sa spun cu mandrie ca deja vad cifrele din spatele oamenilor. Un fel de “2, vorbesc 1, 3, 4 si 5, caut 1 cu studii cel putin 5 pentru 1 si eventual mai tarziu doi 3, unul 1 si unul 2…” E mult mai bine decat sa vezi oamenii din spatele cifrelor. Am cunoscut si eu cativa. Cel mai mult m-au durut intelectualii blocati in mediul rural, obligati sa lucreze ca paznici la muzeele pe care le-ar putea conduce sau sa accepte postul de magazioneri cand pot preda matematici superioare. Scoala nu este intotdeauna pasaportul spre mai mult. Citeam odata ca femeia cu cel mai mare IQ din lume este o bulgaroaica somera de ani de zile. Si totusi, eu inca mai cred ca exista oameni care fac scoala dintr-o sete ce nu se poate potoli altfel. Merg pe autobus cu studente care sunt inscrise la cursul ala grozav de mitologie generala, si nu stiu nici macar cand e trecut pe orar, desi cunosc mall-ul mai bine decat cel care i-a desenat harta. Eu nu cred ca acestia sunt studentii care ne-au ramas. Nu cei care stau cu zilele in biblioteca in sesiune si nu pun mana pe o carte buna intr-un an. Si mai ales nu cei care au auzit trei cuvinte pe care le-au cautat in dictionar si acum abuzeaza de ele. Sunt peste tot in jurul meu… dar eu cred in continuare ca studentimea romaneasca nu are ochiul mai mare decat creierul, asa ca strutul.