S

Scriu rar, si de cele mai multe ori asta se intampla de lene. Urcand spre vila aveam senzatia ca daca nu o sa scriu despre toate nebuniile care ma zgandareau o sa explodez. Dar nu am facut-o. Nu am facut-o pentru ca incerc sa fug pe cat posibil de o chestie care pentru mine e ca si amenintarea nucleara: atata timp cat ramane latenta, mentine razboiul rece rece si pericolul ca lumea mea sa sara in aer e redus. Chestia asta e sinceritatea. Treaba asta cu sinceritatea a stat bine in sertarul sau pana saptamana trecuta la o betie improvizata, cand m-a luat gura pe dinainte. Nu ma mai intreb multe lucruri, si de o buna bucata de vreme ma las dusa de val. Am avut noroc. Valul asta m-a dus in locuri pe care nici cea mai buna intentie a mea nu le-ar fi visat. Dar cuvantul a fost rostit, zeita invocata. Sa fiu sincera cu mine insami e de-a dreptul ciudat. Iar cu ceilalti… la ce bun? Sunt obosita. Nu stiu daca am puterea de a duce un razboi si apoi de a reconstrui. Joaca nu m-a antrenat destul pentru asta.