Isteria ca atitudine

Imi place sa cred ca sunt o persoana care stie sa aiba rabdare. Am invatat de mica sa stau la cozi si am dezvoltat mici strategii de a nu pierde vremea cand am de asteptat. De exemplu, cand astept sa intru la vreun medic, citesc. Sau in statie imi desenez mental tot felul de planuri. In autobus visez, iar la magazin rasfoiesc reviste pana imi vine randul. Dar azi oftalmologul mi-a prins coaiele (pe care nu le am, stiu, !dar e metaforic!) la menghina. Dupa ce am asteptat ieri doua ore ca sa fac o programare, timp in care in fata mea intrau cei care aveau asa ceva, astazi am asteptat doua ore. Bineinteles, s-au gasit destui sa intre fara a respecta ordinea, aceia aveau un plic, un buchet sau o cutiuta pentru doamna doctor. Pentru ca apoi sa mi se spuna ca voi fi consultata atunci cand va fi timp, pentru ca la ora la care eram programata nu eram prezenta in fata usii... pai recunosc, am intarziat vreo 20 de secunde, dar tot si 30 era cand am ajuns acolo. Nu inteleg cum poate o asemenea femeie sa tina predici despre punctualitate, cand minimul respect pentru pacient ii lipseste din moment ce zbiara, jigneste si da afara pana si batranici. Nu asta e Romania, asta e viata... asa nedreapta cum refuz eu sa o vad. Si cred ca daca eu am invatat sa fiu punctuala, si Romania va invata sa nu mai plece capul ca subsemnata si sa scrie naibii o scrisorica la condica de reclamatii!