No, fotoblog de Cluuj

Marti am avut un moment de euforie. Mi se intampla rar si de multe ori cand eram pe drum. De data asta a fost ca un vant puternic, un vant care nu te loveste, ci te ia cu totul de pe picioare. Am vazut primii copaci infloriti. Undeva pe granita. Am cascat gura ca un copil mic, am facut ochii mari, mi-a venit sa chicotesc, sa plang, mi-am infipt unghiile in scaunul din fata. Timp de vreo doua minute, unul dupa altul, pomii incarcati de minuni albe treceau prin dreapta mea. De fapt, eu treceam pe langa ei. Bine, autobusul. Irelevant. E unul din momentele acelea nebune de noi inceputuri. Cand te trezesti din amorteala, cand iti promiti ca nu vei mai lasa nici o minune sa treaca pe langa tine. Cand vine in sfarsit primavara in adancul meu.
Si cata nevoie aveam de petale albe sa spele urmele lasate in tarana. Acolo unde mai erau candva radacinile capacitatii mele de a uita de mine. Chiar daca iert de fiecare data, o parte marsava din mine nu ma lasa sa uit. Sa uit ca s-a intrat cu bocancii in sufletul meu, ca dincolo de cuvintele care imi repetau ce vroiam sa aud, am ajuns de fiecare data sa ma tarasc singura din prapastie. Si atunci cad de fiecare data cand imi amintesc. Iar daca acum mi se intinde mana, nu o sa o prind. Nici una din cele care m-au impins. Eu nu ma intorc. Am invatat destule cand ma cataram inapoi. Si acum am dat de soare. Acum pot sa acopar groapa si sa sadesc in loc un puiet. Singura. Ca sa pot sa uit de mine si fara a fi ametita.
Si dupa atata lenevit in coconul meu calduros din Pesta m-am intors la Cluj. Acasa? Ei, lumea e casa mea! :D Fotoblogul de Cluj era menit sa inceapa de vreo luna. Fotografia de mai sus e facuta in ultima mea vizita acasa. Incercam sa surprind un porumbel care se uita gales la mine. In schimb, m-am ales cu niste pixeli din aripile lui. Ma gandeam sa trec astazi prin centru sa vad daca mitingul studentesc o sa iasa cum era planificat. Adevarul e ca mi-e lene si am ramas la o mamaliga cu branza. Am vrut sa scriu despre cum mi-au stricat parculetul preferat din Babes, despre cum Somesul era malos si cum nu am apucat sa vad nici un film de la Dialektus, desi am avut vreme sa sarbatoresc de doua ori 8 martie. Dar asta a fost atat de demult. Sunt destule de povestit despre Clujul cel nou. Odata ce imi inving timiditatea si ies in lume. Am avut o tentativa ieri, dar abia am apucat sa trec pe la cateva standuri de la targul de carte. Cu putina vreme buna, in cateva ore arunc la cos sub padure, dar pana atunci ma intorc la Kymlicka.