Viata de rezistenta

Nu mai pot. Nu mai pot sa traiesc cu porcii astia. Stiu ca am 20 de ani. Dar eu nu adorm de obicei dupa ora 3, si nu ma trezesc la 13. Nu ma incanta sa aud tot ce povestesc vecinele numai pentru ca peretii sunt subtiri si natura le-a inzestrat cu niste corzi vocale insuportabile care ma tin treaza o buna parte din noapte. Nu mai suport sa vorbesc cu ei si sa-mi raspunda cu jumate de gura, si nici ca administratoarea sa fie imposibil de gasit chiar si cand trebuie sa ii dam bani. Stiu ca am conditii de vis la preturi mici. Dar pe mine ma omoara atmosfera asta. Nu ma intereseaza care din ele e mai grozava, si nici daca imi aproba sau nu viata personala. Eu macar am una. Cel mai mult ma enerveaza cand curat toata bucataria duminica dimineata si dupa jumate de ora e si mai rau, desi mai nimeni nu s-a trezit inca. Sunt apatica, depresiva, distanta, iritabila si dependenta. Inteleg de ce nu m-zm imprietenit cu toata lumea pe aici. Sunt apatica, depresiva si distanta pentru ca stau aici. Sunt dependenta pentru ca in alta parte cineva este familia mea si chiar daca nu inchide capacul la gelul de dus, se ofera sa spele vasele cand ii gatesc. Sunt dependenta pentru ca nu o sa mai am pe nimeni in curand si incep sa cred tot mai mult ca n-o sa mai am vreodata. Sunt iritabila din nastere si de aceea cred in dragoste cand imi merge bine si o injur cand imi merge rau. E cea mai grea chestie pe care am fost vreodata nevoita sa o invat ... a fi singura. Si la fel ca toate celelalte lucruri pe care le-am invatat, trebuie sa invat singura.

Print?

Well, next time Portuguese tell me they love football and food, I will believe it. Today I walked an hour to the Feira de Livros and was surprised to see how many cooking books can fit in such an event. Books about football, however, were less but I saw lots of men buying them. What can I say? The most empty stand was that of the religious publishing houses. I didn't find Murakami, but loved the drawing exhibition dedicated to Gutenberg. I couldn't understand why Osho is on the same table with self-help books (you have to know his work before you decide his speeches are one kind of literature or another), why 60 % of the books were for children and why everybody had to bring babies to a bookfest. I know they love their children, I saw them at 12 o'clock in the night on the street when Porto won the national championship, because obviously Portuguese take their children everywhere with them (I guess babysitting is not a popular job here). But what can a baby understand of anything that is going on in there? I would have approved that maybe exposure to books will help them grow smarter, but the things they had there were in a percentage of 90% not BOOKS, but wasted paper. Personally, my star title was "Why men lie and women cry". I didn't even want to see how they try to answer in those 2-3 hundred pages to this magnificent question.

Inertia, bat-o vina

Din afara lucrurile se vad mai bine. Adica... romanii NU sunt mai prosti ca altii, ci doar mai modesti. Poate prostii nostri sunt mai prosti decat ai altora (adica, stai, asta e sigur), dar asta e alta poveste. Romania NU e murdara, avem atata loc curat incat altii vor sa-si exporte gunoiul la noi (vezi Napoli). Romania NU e saraca, sau cel putin refuz sa o vad asa atata timp cat o mahala din Brazilia e de doua ori cat Clujul. Daca ne raportam la medii mondiale, suntem intre aia tari. In loc sa-i lingem in fund pe toti si sa ne aplecam capul in fata tarilor (bogate), am putea sa privim macar o data la ceea ce avem: avem premii la Cannes, fete frumoase pe podiumurile din Milano, avem prime-balerine la Viena si scriitori premiati in Suedia, un relief de-i facem pe spanioli sa planga si o fauna cu care bagam Germania in buzunar, avem profesori ca nimeni altii si doctori care fac operatii in premiera mondiala cu aparatura de pe vremea lu peste, avem atat de multe si totusi vedem atat de putin.
Cand am fost in Galicia am mers la biroul de informatii turistice. Cand am spus ca sunt romanca, functionara s-a uitat la mine de parca aveam o boala contagioasa si a facut tot posibilul sa termine cat mai repede cu mine. Am fost complimentata pentru cat de bine vorbesc spaniola, dar cand mi-am mentionat nationalitatea, barbati in toata firea s-au retras de parca urma sa scot un cutit. Persoana cu care am impartit si painea si sarea timp de patru luni inca are prejudecati legate de toti romanii, iar cea mai buna recenzie pe care am primit-o a fost "Romania? How exotic!". Ce sa zic. Si dupa ce am umblat eu cu privirea in pamant si lacrimi in ochi si mi-am tot muscat buzele in ciuda, mi-am dat seama ca singura mi-o fac. Pot sa se uite la mine cum vor. Eu stiu cine sunt si de unde vin si nu am nevoie ca un spaniol autosuficient si care nu prea are mare merit pentru propriul nivel de trai sa ma faca sa-mi fie rusine de asta. La urma urmei, cei care au ajuns sa ma cunoasca au inceput sa ma iubesca asa si odata cu mine, sa fie interesati si in Romania. Am facut lobby, am spus povesti frumoase, am aratat poze si m-am laudat mult de atunci cu tara mea.
Nu o sa mancam cacatul altora numai pentru ca saracii nostri fura prin alte tari. Asa cum fura la ei au furat si la noi. Nici macar nu o sa-i stergem cu nasul la fund pentru ca le dau imigrantilor de lucru, la urma urmei au interesele lor s-o faca. Eu una nu le-as vinde nici hartie igienica, ca s-asa ei recicleaza la greu pentru ca nu mai au cu ce sa produca hartie. Romanul se descurca si in tufis, asa ca, dupa toate probabilitatile si legile evolutioniste, tot noi o sa populam Europa si peste cateva secole, pentru ca asa saraci, prosti si murdari, stim sa ne scoatem singuri din cacat.

Back home

Well, the trip to Galicia was a dream. A good one. We stayed in the flat of four Brazilian girls, very warm and nice. The weather however was not as warm. It rained a little and every day pull-overs were a must. Santiago de Compostela catches your breath. I mean the curches, the narrow streets and the parks are something you will want to see. We also had the opportunity to eat "de graça", which means tasting sweets and liquours in shops without having to buy. So we tried the Capricios de Santiago, some cookies made of almonds, Tarta de Santiago, from the same ingredients, Piedras de Santiago, milk chocolate without sugar,which is not quite dark and liquors of coffee herbs and some other stuff.
Monday we went to Finisterre, a cape that used to be considered the end of the world. Tuesday, A Coruña. We had maps and all, so we tried to be as tourists as possible. The truth is I loved the port and the castle, but the parks and the old city were just a couple of streets with a nice name. Anyway, Torre de Hercules impressed me not because of the building, which was actually a normal lighthouse, but the fields of energy around there. They say there is a Celtic park around, well, we didn't find it, but I could feel why they would put megaliths there.
Wednesday, on the way back to Porto, we stopped in a village close to Viana do Castelo, with a wonderful beach. Viana do Castelo didn't have any castle, but we visited an impressive church on top of a mountain.
Now that I'm back home, I realise in a way my home went on this trip with me and it was on my left most of the time. My heart knows its way home.