That's so gay...

In ultimele zile foarte multi au fost ocupati cu a fi intoleranti. Cu ocazia Gay Parade, cu ocazia unui nou val de sinucideri printre adolescenti. S-a grabit tot romanul sa arunce cu noroi, sa arate ca ei nu aproba nici veselia si culoarea ostentativa, nici negrul depresiv ce se plimba printre noi pe strada. Domnle, sa faca ce vor la ei acasa, dar sa nu dea exemple proaste copiilor nostri. Care exemple proaste? Eu n-as avea nimic impotriva ca fii mei sa vada doua persoane de acelasi sex sarutandu-se pe strada. Exemplul e prost doar daca il facem noi sa fie asa. Copiii vad lucrurile mai simplu, mai firesc. M-as bucura ca ei sa vada ca pot fi tot ceea ce isi doresc sa fie, si nimeni nu va incerca sa-i ignore si nici nu-i va ataca pentru ceea ce sunt. Adolescentii resimt cel mai acut limitele care ne sunt impuse in ceea ce priveste identitatea. Pentru ca ei probeaza pe rand cateva tipare pana cand ajung la persoana care vor fi o vreme de acum incolo. Presiunea e foarte mare si ai nevoie de un caracter foarte puternic sa te exprimi asa cum esti de fapt. Conformismul poate tine de cultura mainstream sau de vreo subcultura. Dar toti ii cedam intr-o anumita masura. Totusi, libertatea de a alege ar trebui sa ne ramana noua. Cei care o limiteaza nu fac altceva decat sa perpetueze secole de violenta si nepasare. Poti alege sa nu-ti placa ceva, si sa manifesti aceasta opinie. Bineinteles. Dar inainte sa faci aceasta alegere, mi se pare normal sa ne relaxam si sa gandim putin problema, ca doar nu suntem animale. De ce intr-o lume in care comunicam atata tinem mortis sa subliniem diferentele care exista intre noi? Si de ce acele diferente sa fie o sursa de conflict? Gen, religie, orientare sexuala, etnie, preferinte vestimentare sau muzicale... de multe ori cei diferiti ni se par penibili, uneori chiar respingatori. Dar sa radem de diferentele astea la noi acasa. Sa lasam diversitatea sa coboare in strada, sa tinem prejudecatile pentru noi insine. Pentru ca toti le avem. Sa fim intoleranti cu saracia, cu violenta, cu lipsa de educatie. Nu cu cei care au mai mult curaj decat noi sa fie ei insisi.

Ziua barbatului

OK, fie. Am inteles cum sta treaba. Barbatii s-au saturat sa-si vada teritoriile invadate de femei. Nu au ce cauta pe stadioane sau la volan, femeia nu trebuia lasata sa se ridice in picioare cand a terminat de spalat pe jos, in genunchi ii sta cel mai bine. Wow, firmele producatoare de bere s-au apucat sa faca beri "masculine" si au proclamat ziua barbatului, facand pana si din consumul de bere o activitate legata de gen. Fetitele poarta roz si beau Redd's, baietii poarta albastru si beau Stejar.
Stiu, s-au saturat de noi. Suntem superficiale, infantile si mai ales drama queens. Da, avem teorii si tipare dupa care ne luam, la fel ca aproape toata lumea, un proces psihic in absenta acestor tipare nu ne-ar ajuta nici sa alegem intre o ligura si o furculita. Cele mai multe dintre noi ne reevaluam constant sabloanele de gandire. Nici o fetita nu viseaza vreodata ca va merge pe strada cu un barbat cu burta si chelie (decat daca e tatal ei), si totusi noi am invatat sa iubim barbatii asa cum sunt. Da, ne plangem, dar asta fac si ei. Daca nu ne-am astepta mereu randul sa vorbim si chiar ne-am opri sa ne ascultam unii pe ceilalti (sau pe noi insine), am ramane uimiti de faptul ca dorim cam aceleasi chestii. Si femeile vor orgasme, si barbatii vor sa-i tina cineva in brate, dar primul care recunoaste asta se trezeste cu o spranceana ridicata right to his face.
M-am saturat sa scriu despre chestiile astea, lumea ma face feminista radicala, fara sa aiba habar ce e ala feminism. Mi se reproseaza ca sunt prea agresiva, plina de sine, egoista. (Nici nu vreau sa intru in subiectul "daca un barbat e asa, mama, ce coaie are... o femeie, in schimb...") Oi fi. Sunt eu de toate, dar nu am timp de atata filosofie. Ma bucur doar ca nu sunt supusa si insipida.

Ne prindem singuri in capcana

"Daca putem ierta ce ni s-a facut...
Daca putem ierta ce le-am facut altora...
Daca putem trece peste povestile noastre. Peste faptul ca am fost raufacatori si victime.
Poate doar atunci am putea salva lumea.
Dar ramanem pe loc, asteptand sa fim salvati. Cat suntem inca victime, sperand sa fim descoperiti in timp ce suferim."

It's tough to be a woman

Wake up at 6 after going to bed after midnight, and then start doing the mainly same things you did yesterday. Cooking, cleaning, brushing, washing, feeding animals and children, watering plants, the basics. Then add a full-time job and/or schooling, plus other extracurricular courses, plus volunteering for different causes, and there you have part of a woman's day. The rest probably includes care-taking, listening to others, having some fun and grooming. How many hours do all these take? Well, more than 18, that's for sure.
The thing is... at the end of the day, we're not even waiting for some thanks. It's enough to hold and make us laugh. But the real world is not like that. In the real world men expect you to wear heels in order to look taller, make-up to be flawless, wax to be silkier, continuously be careful about what you're eating to be thinner, do your hair, nails, dress in a way that is just conservatory and slutty enough, whatever brings you closer to the cover of Cosmopolitan. It's not just women who look up to that. In the mean while, they could be happy with being average-looking, with some pimples and some wrinkles, hairy legs, chest and other annoying body parts, with larger and larger beer bellies, long and dirty nails, their same old T-shirt, basically still themselves.
One thing that makes me grin is that we got to play in their old boys clubs. We drive cars and handle companies, we research and travel and take the big decisions. Merkel was considered to be the most powerful person in the EU according to a late poll. So if we do all this, if we work double and triple shifts, care for others and still look fabulous, it's because it's in our nature. Not to settle for less. It's tough to be a woman, but it sure is fun as hell.

Sex is overrated

photo by Helmut Newton

Nu inteleg frustrarile si laudele legate de sex, povestile despre cum esti tare cand bagi cat mai multe gagici in pat, despre cum e virtuos sa fii virgina pana la casatorie, desi destui vor de fapt sa te rezolve cat mai repede. De unde si pana unde dupa secole de cultura, inca folosim banalitati drept criterii de diferentiere? Poate pe vremea lui Moromete erai bogatan daca mancai saptamanal carne, si in anii '80 erai o lady daca purtai ciorapi lycra, nu stiu. Dar mi se pare extrem de funny sa atasezi asemenea etichete. Curiozitatea, discutiile, imaginile despre sex au pierdut din relevanta cand sexul a devenit mainstream. Hoarde de crestini si neveste Stepford au vazut in expresia sexualitatii ceva mizer, condamnabil, pe cand industria porno creste tocmai impinsa de imaginea de fruct oprit. Dar totusi, oamenii vorbesc mult mai mult despre sex decat il chiar fac. Including me in momentul asta.

One more piece of heaven

Unele zile au talentul de a fi extrem de enervante si plictisitoare pana la un anumit punct. Si de acolo incolo ma uit in jur si ma astept sa-mi pice ceva in cap, pentru ca totul merge cum nu se poate mai bine. Si ca sa fie si o cireasa pe tort, Sex and the City movie o sa apara la sfarsitul lui mai. Bineinteles, o sa ma pun cat de repede in pat, pentru ca tocmai m-am declarat happy, si ceva nasol tot se mai poate intampla.
Mi-am bagat astazi ghearele prin cutia mea cu jurnale si scrisori. Mi-am amintit cu surprindere si groaza ca am scris versuri candva. Inca mai incerc sa reprim o parte din ele. Dar oricum, mi-am dat seama ca poti angaja un copil de generala sa scrie versuri de melodii, cam tot ce aud la radio e mult sub ceea ce scriam. Si in plus, am sute de pagini de jurnal. Multe teme la care ma intorc mereu, si chiar am fost curioasa sa vad cat de mult ma aseaman acum cu ceea ce ma visam sa fiu dupa 20 de ani, dar mai bine nu. Am citate frumoase din carti pe care le-am iubit la nebunie... din Zorba si On the Road si multe altele. Am scrisori pe care le stiam candva pe de rost si mesaje scrise pe coperti de colegii mei din liceu. Mi-am amintit de ce ma simt atat de batrana. Candva, ma simteam de parca traiesc intr-o saptamana mai multe decat altii intr-un an. Mi-am refuzat putine, si atunci am facut-o de dragul altora. E o cutie cu minuni, pe care sper ca nu a citit-o mama cat am fost plecata. E plina cu nopti nedormite, cu indignari absurde, cu povesti frumoase pe care nu le mai stiu spune. Acolo e ceea ce s-a luat pe banda adeziva de fiecare data cand a fost smulsa.
E ironic cum iti ies in cale povestile altora. In timp ce National Geographic difuza un documetar despre locurile sfinte ale crestinilor, evreilor si musulmanilor din Ierusalim, si despre cum, dupa secole de violenta, impart acest oras, pe CNN se discuta conflictul israeliano-palestinian din Gaza. Dincolo de noi este o lume intreaga, in care viata adevarata se desfasoara in timp ce noi ne facem rodul prin rutina de toate zilele.

One down, baby

Macar actele pentru CEU erau bune. Deci am intrat in competitie. In 1 martie voi da testul TOEFL si daca fac macar minimul de puncte, in aprilie astept raspunsul lor. Nu am aplicat pana la urma la nici o alta universitate. Mi-ar fi placut foarte mult sa fac social policy analysis, pentru ca de fapt asta ma intereseaza mai mult, dar pana la urma e ok si programul de la CEU. Mai ales ca incep sa ma gandesc tot mai serios ca oricum numai la nationalism studies am o sansa la bursa, de vreme ce public policies da doar doua burse integrale pe an, iar studentii sunt de peste tot practic. Alte vesti bune... care nu sunt tocmai vesti, pentru ca nu stiu sigur. S-ar putea sa merg la Bucuresti in miezul lui martie, la o conferinta studenteasca de sociologie urbana, asta daca imi accepta Chelcea lucrarea. Bineinteles, si daca o scriu. Ceea ce-mi aminteste ca trebuie sa ma apuc macar de strans textele, pana stiu ceva sigur, si sa-mi fac un plan pentru a continua cercetarea. Si mai ales, da-mi Doamne minte, sa ma apuc de licenta care sta uitata in sertar. Am cate ceva de citit si o idee de ansamblu, dar inca nici nu mi-am scos lista cu firmele pe care incerc sa le includ in teren. Azi am fost la o marire, cred ca m-am descurcat mai bine decat la examen, acum astept sa vad, inca mai visez la bursa... cat de bine era cand ma platea statul sa stau acasa sa invat. Da, sunt ocupata pana peste cap si ma amuza cum pana acum mi-am pierdut vremea lasandu-ma calcata in picioare si visand la zile mai bune. E atat de comod sa ma vaiet si sa ma complac. Intru iarasi intr-una din perioadele acelea in care sunt libera sa mananc inghetata cand si cu cine vreau eu, si cand toate lucrurile se misca atat de repede si nu mai trebuie sa fiu constant furioasa, pentru ca nu mai exista o singura persoana careia trebuie sa-i pese de mine. De fapt, imi mergea rau pentru ca-mi faceam singura rau. E frumos sa cresc in proprii ochi din cand in cand.