Dimineata

Astazi cand m-am trezit, pielea imi mirosea a vitamine pentru copii. A trebuit sa imi imaginez o dimineata de Pasti cu sandale rosii de lac si soare si copii alaturi de care ignoram slujba religioasa, ca sa umplem curtea bisericii de coji de oua rosii. Apoi mi-am dat seama ca visele din trecut nu sunt de ajuns ca sa ma dau jos din pat. Si-atunci m-am gandit la o alta dimineata, cand inca e intuneric si strazile nu mai miros a oras, iar eu sunt somnoroasa si ma pornesc undeva cu rucsacul in spate. Dar si aceasta e o imagine de undeva din urma. Incapacitatea mea de a-mi visa viitorul ma tine inerta intr-un univers unde nimic nu mai e destul de important, dar toate maruntisurile ma frustreaza pentru ca intr-o zi ar putea fi. O lume in care nu am de ce sa ma ridic din pat dimineata.

"Daca vrei sa citesti cartea asta, nu-ti bate capul"

"Putem trece prin viata lasandu-i pe altii sa ne spuna cine suntem. Daca suntem sanatosi sau nebuni. Sfinti sau dependenti sexual. Eroi sau victime. Lasand istoria sa decida cat de buni sau de rai suntem.
Lasand trecutul sa ne hotarasca viitorul.
Sau putem hotari si singuri.
Si poate ca tine de noi sa inventam ceva mai bun."

Astenia e o forma de lene

Nu se face miercuri bine, ca ma loveste o oboseala si o lipsa de chef de nu-i adevarat. Ma simt vinovata uneori ca dorm cam mult, dar cand urmaresc mai atent pe ce pierd timpul, imi dau seama ca totul e oarecum bine motivat, doar ca eu uit sa includ detalii esentiale in planurile mele. De exemplu, munca prin casa imi ia mereu mai mult decat ma asteptam. Aseara m-am uitat trei ore la masina de spalat, nedumerita nevoie mare. Ma intreb mereu ce fac toata ziua cei care nu fac toate chestiile astea pe care eu abia le inghesui intr-o zi. Pentru ca eu una nu am timp sa ma plictisesc. Daca as avea timp liber cu carul, as reusi sa citesc in sfarsit teancul de carti si reviste care ma asteapta. Cu filmele hai ca stau mai bine, de vreme ce folosesc televizorul pe post de radio ca sa aflu stirile dimineata, atunci cand sunt foarte obosita dar nu mor de somn, apuc sa strecor un film sau un serial.
Am dat de Numb3rs si sunt prinsa. E produs de fratii Scott, iar povestea de baza e tot despre doi frati. Unul e agent FBI si celalalt un matematician extraordinar care il ajuta sa rezolve tot felul de cazuri prin procedee ce tin de logica si matematica. Incearca de obicei sa determine algoritmi sau sa incadreze evenimentele in ecuatii. Uneori nu ii iese, dar solutiile sunt intotdeauna witty si povestea te prinde. Povestea care leaga episoadele e destul de subtirica, despre viata personala a celor doi aflam doar faramite pe parcurs, dar inca sunt la primul sezon, deci mai este inca de invatat. In principiu, porneste de la aceeasi idee ca si Bones, ca stiinta, si mai ales oamenii de stiinta exceptionali, poate ajuta la rezolvarea dilemelor politienesti, transpunandu-le in probleme sau folosind teoriile deja consacrate. Este intr-un fel o modalitate de a apropia publicul larg de stiinta, facand-o accesibila si interesanta, trend usor de observat in televiziunea recenta, in special daca ne gandim la productiile Discovery care migreaza de la a descrie universul la a arata aplicatii mai prozaice, cotidiene ale stiintei.